Relaţii cu publicul

Căutare în ştiri

Servicii ON-LINE

Primăria Lugoj

Consiliul Local

Documente publice

Urbanism

Buget local

Achiziţii Publice

Compartiment Investiţii

Evidenţa persoanelor

autorizatii trafic greu

Compartiment Mediu

Protecţie civilă

Poliţia locală

Casa de Cultură

Despre oraş

Alte informaţii

Cetăţeni de onoare \ Paul Florin

Paul Florin

Paul Florin

Florin Paul s-a născut la Lugoj, la 21 ianuarie 1958, într-o familie în care muzica făcea parte din ambianţa cotidiană. Astfel, tatăl, inginerul chimist Iuliu Paul, cânta la vioară, mama, profesoara Ariadna Paul, era soprană în Corul "Ion Vidu", iar sora, Dana, începuse orele de pian. Florin Paul a reuşit, cu ajutorul tatălui său, care i-a dat primele îndrumări, să aleagă vioara. Primul profesor care a îndrumat, la Lugoj, paşii viitorului violonist a fost maestrul Iosif Willer. Tânărul violonist şi-a continuat studiile în perioada universitară la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, cu binecunoscutul profesor Ştefan Gheorghiu. A început să concerteze în ţară alături de orchestrele filarmonice din Bucureşti, Timişoara şi orchestra Radioteleviziunii, având deja un repertoriu bogat.

Anul 1979 i-a prilejuit participarea la concursul de la Marken - Kirchen (RDG) şi obţinerea premiului I, precum şi participarea la cea de a 25-a ediţie a concursului Paganini de la Genova, unde a obţinut prestigiosul premiu I, iar ziarele genoveze l-au numit "il Paganini del Roumeno".

În 1982, Florin Paul a părăsit România, stabilindu-se în Republica Federală Germania. În acelaşi an a fost laureat al Concursului "Spohr", în 1984 a obţinut Premiul I la Concursul "Tibor Varga" de la Sion (Elveţia), iar în 1985 Premiul "Iehudi Menuhin" la Paris.

Din 1994 Florin Paul este prim concert maestru al Orchestrei Simfonice Radio din Hamburg (NDR). După decembrie 1989, violonistul Florin Paul a concertat de nenumărate ori în Lugoj şi în România.